Asociaţia pentru Muzeul Ţăranului - CUI 45617503

Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă anunţă cu bucurie înfiinţarea, începând din luna august 2021, a Asociaţiei pentru Muzeul Ţăranului! Preşedintele Asociaţiei pentru Muzeul Ţăranului este domnul arhitect Augustin Ioan, profesor universitar şi scriitor.

Asociaţia pentru Muzeul Ţăranului este o organizaţie neguvernamentală care are ca obiectiv susţinerea morală şi financiară a Muzeului de la Şosea. Sunt invitaţi să facă parte din asociaţie și să sprijine activitatea acesteia prieteni ai muzeului – persoane fizice şi juridice – dornici să se implice, să ajute, să susţină, să doneze, să găsească soluţii sau să pună în practică idei prin care activităţile muzeului să dobândească mai multă vizibilitate şi participare, asigurând, totodată, promovarea identității istorico-culturale românești.

În acest sens, Asociația a deschis și un cont, în care pot fi depuse contribuțiile celor care vor să sprijine activitatea Asociației și, implicit, a Muzeului Național al Țăranului Român:

RO16CECEB00030RON2151743, deschis la CEC Bank.

Sperăm că noua asociație, care își propune să sprijine activitatea Muzeului Național al Țăranului Român, va putea deveni, totodată, o punte de legătură între Muzeu și publicul nostru.

 

Ajută-ne să ajutăm Muzeul Național al Țăranului Român!

Sprijiniți Muzeul Național al Țăranului Român prin redirecționarea a până la 20% din impozitul pe profit!

Asociația pentru Muzeul Țăranului susține activitatea Muzeului Național al Țăranului Român prin proiecte culturale, expoziții, evenimente și programe dedicate promovării patrimoniului rural românesc.

Companiile pot sprijini aceste demersuri fără costuri suplimentare, prin redirecționarea a până la 20% din impozitul pe profit datorat statului, conform legislației fiscale în vigoare.

Cum puteți contribui?

1. Completați Formularul 177 – Cerere privind redirecționarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.

2. Depuneți formularul la ANAF până la 20 iunie.

3. Indicați Asociația pentru Muzeul Țăranului ca beneficiar al sumei redirecționate.

Formularul 177 poate fi descărcat de aici:

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/177_OPANAF_1679_2022.pdf

Prin acest gest, contribuiți direct la susținerea proiectelor culturale ale Muzeului Național al Țăranului Român și la conservarea și promovarea patrimoniului cultural românesc.

Împreună păstrăm vie memoria satului românesc și valorile care definesc identitatea noastră culturală.

Vă mulțumim pentru sprijin și pentru încrederea acordată!